Ultimele recomandări

Am fost foarte norocoşi să găsim agenţia PCA
Suntem foarte mulţumiţi de serviciile agenţiei PCA şi o recomandăm fără nici o ezitare tuturor celor care au nevoie de personal din Filipine.

Onorariul solicitat este justificat şi echitabil pentru ambele părţi
Când al doilea copil a apărut în familia noastră am ştiut că vom avea nevoie de un sprijin permanent în casă

Copiii s-au ataşat de bonă şi cu toţii suntem mult mai liniştiţi
Am aşteptat circa 6 luni, însă a meritat, căci bona îşi îndeplineşte mare parte din responsabilităţi fără că eu să mai fiu nevoită să le verific în permanenţă.
Alte recomandări
Recomandări
Aici puteţi citi ce părere au clienţii şi candidaţii noştri despre PCA şi cum am reuşit să le dăm o mână de ajutor. Le mulţumim tuturor pentru aceste comentarii. Suntem gata să primim şi altele la adresa:
office (at) pcagroup.ro.
Copiii s-au ataşat de bonă şi cu toţii suntem mult mai liniştiţi
„Aventura noastră în căutarea unei bone care să aibă grijă de copii a început odată cu sosirea mezinului Matei. După nenumărate interviuri, şi încercări de câte 3 luni cu bone românce, am ajuns la concluzia că trebuie să căutăm în altă parte ceea ce ne trebuia.
Ştiam de la rudele mele din străinătate că bonele filipineze sunt foarte devotate şi muncitoare. Atunci ne-am spus: hai să încercam şi varianta aceasta. Primul lucru pe care l-am făcut a fost să sunăm la Ambasada Filipine din Bucureşti, care ne-a recomandat câteva agenţii de recrutare. Cu bucurie am aflat că una dintre agenţii avea şi o reprezentanţă în România, aşa că am luat legătura cu PCA. De la prima întâlnire ne-a surprins plăcut cu câtă rapiditate am avut primele CV-uri şi cât de uşor am putut să intervievăm candidatele.
Am aşteptat circa 6 luni, însă a meritat, căci bona îşi îndeplineşte mare parte din responsabilităţi fără că eu să mai fiu nevoită să le verific în permanenţă. Copiii s-au ataşat de ea, petrecem şi vacanţele împreună cu bona … şi cu toţii suntem mult mai liniştiţi. Pot spune că la început nu a fost chiar uşor să facem faţă diferenţelor culturale, însă cu timpul şi cu multă răbdare, am ajuns acum să derulăm încă un contract de 2 ani cu bona.
Cu drag am recomandat serviciile firmei PCA multor prietene care mă întrebau cum am făcut să am o bonă din Filipine, ştiind că vor fi consiliate cu profesionalism şi rapiditate.”

Ana A.